Innis stuff. Part 1.
M-am apucat sa mai scriu despre Innis, intr-o versiune ceva mai verosimila. Partea a doua, care detaliaza mai ales personaje, nu am chef sa o scriu. Probabil va veni mai tarziu.
Insula pe care s-a nascut Kei este o insula de mari dimensiun (aproximativ 30km diametru) situata intr-un golf/lacuna cu diametrul aproximativ de 200km din zona temperat nordica a continentului. De ce este Innis un loc neprietenos? Din mai multe motive:
Izolarea
Simpla distanta mare pana la continent si restul civilizatiei nu ar fi suficienta pentru a explica izolarea insulei. De vina este marea, golful Innis fiind numit printre marinari Golful Blestemat. Adesea furtuni zguduitoare se formeaza in acest golf, si putine nave si capitani se incumeta sa il traverseze. In plus apropierea de insula este dificila pentru ca marea este putin adanca iar stancile destul de periculoase.
Ca rezumat:
Un capitan experimentat si o nava buna vor reusi traversarea, nu fara provocari. Dar capitan cu XP si nava ++ = pret mare de cost.
Clima
Ca o insula Innis ar trebui sa aiba o clima ceva mai moderata fata de continent, dar din pacate nu este asa. Vanturi puternice bat peste ea tot timpul anului, si o zi fara vant pe Innis este aproape neintalnita. Iarna, vanturile reci din nord fac legea: temperatura scade doar cu cateva grade dar combinatia de frig si vant puternic tine oamenii in casa. Mai ales cand in ecuatie se adauga si precipitatiile. Apropierea marii, curentii de aer ce aduc precipitatii din nord fac ca pe Innis sa ploua destul de des - dar sa ninga inca si mai des.
Ca un rezumat:
Iarna - Ninsoare abundenta + Vant puternic rece + Frig = vremea este absolut distrugatoare.
Primavara - Scurta, cea mai mare parte din ea este tot iarna.
Vara - Temperatura moderata (niciodata nu este cald cu adevarat pe Innis) + Vanturi schimbatoare + Precipitatii peste medie = Clima e suportabila, dar nu deosebit de placuta.
Toamna - Scurta dar cu foarte multe precipitatii care, odata cu scaderea rapida de temperatura se transforma in ninsoare.
Vanturile
Pe Innis vantul bate tare. Si mereu. Tare inseamna ca, nivelul la care noi spunem ca e furtuna afara este in general bine pe Innis. Cand bate cu adevarat tare vantul, putini se incumeta sa iasa din casa prea mult, in general oamenii solizi.
Flora
Precipitatii sunt. Zapada care sa actioneze ca protector pe iarna cam e... astia pot sa puna grau acolo, right? Wrong. Pentru ca, in primul rand, solul este unul dintre cele mai neprietenoase pentru plante. Asadar orice planta care traieste pe Innis trebuie sa: aiba nevoie de resurse putine, supravietuiasca peste iarna la temperaturi foarte mici (-15 - -20 or smth), sa nu aiba nevoie de soare foarte mult timp vara (e cam innorat), si sa reziste la vanturi foarte puternice. Cate plante credeti ca sunt? Destul de putine bineinteles.
In principiu, sunt vreo 2-3 specii de arbusti mici - care se intind mai mult pe orizontala decat pe verticala, pentru a scapa de vanturi. Iarna, partile lor suprapamantene ingheata/mor, dar radacina este foarte bine infipta in pamant, si, odata cu vara tulpina creste din nou. Radacinile acestor arbusti cresc foarte mari, pentru a reusi sa adune suficiente resurse de hrana, si o astfel de planta se dezvolta foarte greu.
Pe pantele mai abrupte ale insulei se intalneste o alta planta specifica: un alt arbusti ale carui ramuri cresc in lungul muntelui, in sus, fiind protejate de vant de muntele insasi. Aceste plante au nevoie de foarte putine resurse si sunt des intalnite pe Innis, fiind de baza pentru alpinistii amatori (radacinile le sunt foarte puternice, din motive de vant bineinteles). Vara, le cresc niste "frunze" maronii (cu o mica tenta de verde).
Innisul este de asemenea si casa unei plante ciudate, asemanatoare unor chestii care se gasesc prin Africa. Este o planta care, in loc sa se apere de vant, se bucura de el: la maturitate arata ca o sfera de ramuri, craci s.a.m.d. pe care vantul o impinge liber, foarte usor. Desi Innienii sunt obisnuiti sa vada astfel de sfere (care o sa aiba si un nume) oriunde si mergand in orice directie, pana la urma acestea ajung in mare. De fapt, planta in sine are nevoie sa ajunga in mare pentru a-si lua nutrienti. Din mare, valurile o aduc pe uscat in timp, si, briza marii pana la urma o poarta inapoi mai sus pe insula unde are loc inmultirea prin niste seminte lasate/raspandite in timpul miscarii in momentele propice. Sigur, procesul asta nu merge intotdeauna si pot fi multe probleme, dar per total, planta asta este destul de prolifica pe insula.
In timpul verii si pana la inceputul iernii, Innisul este casa unui numar mare de ciuperci diverse care se bucura de nivelul crescut de umiditate si vremea noroasa si rezista in principiu prin spori bine protejati pana vara urmatoare. O parte dintre ele sunt otravitoare, dar multe sunt comestibile.
Rezumat: putin verde pe Innis, si putina hrana potentiala pentru animale, dupa cum se va vedea si la Fauna.
Fauna
Foarte putine vietati traiesc pe Innis cu exceptia oamenilor. La nivelul insectelor sunt destul de multe: acestea pot rezista cu hrana putina si in conditii grele. Dar animale mai mari nu prea exista: un eventual lant trofic ar trebui sa inceapa cu niste erbivore care, pe Innis, nu prea ar avea ce sa manance. Asadar, putina fauna mare de pe insula este specializata si diferita.
Principala sursa de hrana este fara indoiala marea, care, totusi, contine hrana in cantitati normale: de la organisme mici, pana la alge si pesti, animalele de pe insula depind, in majoritatea lor de mare ca sursa de hrana.
Prima clasa de animale este formata din hibrizi care traiesc si pe apa si pe uscat, in apa gasindu-si hrana iar pe uscat adapostul. Aceste animale respira aer si, pe parcursul iernii de obicei intra intr-o stare de hibernare. Din aceasta clasa avem cateva specii de testoase precum si o specie specifica insulei, capabila sa planeze pe vanturi ca o pasare (desi nu e capabila cu adevarat de zbor), pentru a patrunde in apa brusc, care vaneaza pesti.
A doua clasa de animale importanta este formata din pasari care, de obicei, doar tranziteaza insula. Cateva insa, asemanatoare unor pescarusi ce vaneaza in mare, chiar isi fac cuib in timpul verii aici, plecand totusi cand lucrurile se inrautatesc.
Apoi avem putina fauna pur terestra a insulei: formata din animale mici, rapide, cu gheare bune si un simt foarte bun de meteorologie. Mici pentru ca nu sunt resurse pentru un animal mare, rapide pentru ca ies din ascunzatori doar cand vantul pare a fi mai calm, cand gasesc repede mancare apoi fug inapoi, cu gheare bune pentru a urca pe stancile abrupte de pe insula. De simtul bun al vremii nu mai vorbesc: nu odata Inienii au vazut un astfel de animal (asemanator cu o veverita ca dimensiune) zburand in vant. Se hranesc in principiu cu cele cateva plante si ciuperci care se gasesc, iar iarna rezista ingropate adanc in sol cu suficienta mancare.
In afara de toate aceste animale mai sunt si cateva care locuiesc pe Innis alaturi de oameni: caini domestici in mare dar si pisici si alte cateva vietati.
Oamenii
Omul s-a dovedit de-a lungul timpului capabil sa locuiasca in medii foarte dure, si Innisul nu este o exceptie. Vantul, temperaturile, izolarea, precipitatiile, solul incultivabil - toate acestea nu au oprit colonizarea atunci cand s-a descoperit Mercanul de pe insula. Dar cum supravietuiesc oamenii de acolo?
In primul rand, prin case solide. Constructia de case pe Innis nu e o problema usoara: aproape orice material nemetalic trebuie importat (inclusiv lemnul) asa ca atunci cand Inienii construiesc, construiesc cu cap. Casele sunt in cea mai mare parte din caramida, mortar si blocuri de piatra. Mercanul este folosit pentru imbunatatirea rezistentei. Zidurile sunt groase, solide pentru a proteja pe cei din interior.
Caldura caselor este asigurata cu carbune. Este vorba de un carbune special, carbune de Innis, care se gaseste in aceleasi depozite ca si mercanul, asadar in principiu carbunele este ieftin si orice casa de pe Innis este bine incalzita.
Apa innienilor provine in cea mai mare parte dintr-o serie de izvoare de pe munte, izvoare a caror apa este colectata de apeducturi din metal care vin pana in orase. Rezervoare mari tin un stoc de rezerva si in general fiecare casa are propriul ei rezervor de apa pentru ca nimanui nu-i place sa iasa din casa for any reason whatsoever.
Mancarea este insa cu adevarat o problema pe aceasta insula - importurile sunt totul pentru ca pe insula nu se poate cu adevarat cultiva nimic iar putinele plante si animale nu sunt o sursa serioasa de hrana. Desigur, se poate face un pic de pescuit in apropierea tarmului, si de altfel chiar se mai ocupa innienii de asta, dar pescuitul asigura doar un pic de mancare din cand in cand. Cea mai mare parte vine din alte parti sub forma de cereale, carne, cartofi, fructe, cam orice in esenta. Toate astea sunt fie conservate prin diferite mijloace (gen murate etc) fie pur si simplu se pastreaza pe Innis la "frigiderul" natural. In fapt cea mai mare parte a banilor celor de pe Innis se duc pe mancare - a ramane fara mancare pe Innis iarna este jenant: de obicei vei putea primi mancare imprumut de la altii dar este jenant.
Pe Innis exista doua asezari umane. Prima, Mess este cea intemeiata de colonistii originali, si se afla in sudul insulei. Dispunerea naturala a rocilor si asezarea orasului face vanturile putin mai calme in aceasta zona a insulei - de fapt asta s-a si urmarit original. In vremurile in care insula inca o ducea foarte bine din punct de vedere, un grup de "rebeli" au infintat o a doua asezare, spre nordul insulei, Basin. Basin este mult mai putin protejat: vantul bate mai puternic si frigul mai crunt, dar au si un avantaj: un rau ce izvoraste pe munte se varsa in mare pe aici. Nu este un rau mare, dar cei din Basin il folosesc prin mori care ii ajuta in procesarea minereului. Mai multe despre asta la istorie.
Relatia dintre cele doua asezari este acum de prietenie distanta, in mare din aceleasi motive pentru care Basin a fost infiintat initial. Din pacate, lucrurile nu mai merg asa de bine ca odata, deci nu mai e vorba de o competitie adevarata: ambele sate incearca sa supravietuiasca. Navele acosteaza in ambele porturi acum, dupa cum e mai mult minereu disponibil intr-unul sau altul, sau dupa cum urmaresc mai mult sa achizitioneze mai mult minereu sau mai multe produse finite. In oricare caz, preturile sunt aceleasi si nimeni nu le va scadea pentru a nu risca sa pericliteze si mai mult situatia economica nasoala oricum.
Drumul intre Mess si Basin este, in timpul verii, nu foarte greu. Dureaza cam o zi intreaga, deci cineva care pleaca dimineata poate ajunge spre seara dintr-un sat in altul. Iarna in schimb, vantul, zapada, gheata si alte pericole fac improbabila o astfel de calatorie. Cu toate astea, in fiecare an, un grup de curajosi din Mess, numiti Posta de Iarna, fac drumul in mijlocul iernii pentru a livra scrisori, pachete si mesaje.
Istoria
Innis a fost colonizata in jurul anului 1800 (cam acum 1200 de ani) in timpul unui mare imperiu successful. Probabil este vorba de "Imperiul Luminii" al tipului ala cu E la care m-am mai gandit, dar we'll figure out exactly cine in some future rewrite of Eddon history. Basically, cand Innisul a fost descoperit ca o resursa foarte mare de Mercan pentru zona nordului, s-au facut investitii puternice pentru a il ocupa: micutele orase-port de la marginea golfului au fost dezvoltate, au fost aduse corabii, stabilite trasee si, bineinteles s-a ocupat insula - cu transporturi uriase de materiale, oameni, etc.
Initial guvernul din acele momente platea bani buni pentru colonisti pe Innis si viata pe insula, desi grea, era satisfacatoare. Minereul era din belsug, se vindea bine, guvernul se asigura ca nimeni nu-i deranjeaza, ce mai, nu era prea rau. Apoi,imperiul care i-a sponsorizat initial s-a destramat. Innisul a ramas insa aproape neschimbat si a trecut de-a lungul veacurilor prin mainile mai multor "autoritati" care, bineinteles, si-au luat impozitele (minereul), si-au stabilit regulile (rareori bagate in seama de cineva de pe insula) si au plecat ca si ceilalti. Innisul a ramas pretty much la fel.
Principalul eveniment din istoria insulei a fost o mare separatie interna, pe la anul 2450. Innisul nu se schimba de-a lungul timpului si oamenii au inceput sa aprecieze asta pe insula. De-a lungul timpului majoritatea innienilor au ajuns din ce in ce mai conservatori, in special printre conducatori/batrani.
Discutia a inceput, cum incepea de obicei, de la oportunitatea de a deschide noi zone miniere. Toate zonele de pana atunci fusesera exploatate de la infiintarea coloniei - cateva se terminasera iar multe altele nu mai produceau atat de mult minereu. In aceste conditii, intotdeauna erau voci care cereau deschiderea unor noi mine, in partea de nord a insulei, aproape neatinsa pana atunci - dar conducatorii din Mess apreciau status quo-ul. Basin a fost infiintat insa de un strain. Probabil unul dintre putinii oameni care a emigrat vreodata pe Innis "cu succes" ca sa zic asa, David Basin a venit chiar intr-o perioada in care problema noilor mine se ridicase din nou. Si, a luat problema in propriile maini. A discutat cu fiecare dintre ceilalti proponeti a noilor mine si a decis ca cel mai bine ar fi sa-si formeze un nou sat, in nordul insulei.
Sigur, nu a fost usor. Problema cea mai mare au fost banii: au trebuit foarte multi ca sa aduca cantitatea necesara de lemn si alte materiale de constructie, dar s-a facut. Apoi, contactele lui Basin de pe continent au asigurat vanzarea minereului din nord, minele erau foarte productive pe-acolo si in scurt timp, Orasul lui Basin (scurtat in timp la Basin) a devenit mai de succes decat Mess.
Daca la inceput a fost o concurenta, o... tensiune intre cele doua orase de pe insula, in timp lucrurile s-au domolit. In fond, concurenta, scaderea preturilor si tensiunea nu ajuta pe nimeni. Mess a ramas Mess, Basin a ramas Basin si Innis si-a continuat existenta.
Insula pe care s-a nascut Kei este o insula de mari dimensiun (aproximativ 30km diametru) situata intr-un golf/lacuna cu diametrul aproximativ de 200km din zona temperat nordica a continentului. De ce este Innis un loc neprietenos? Din mai multe motive:
Izolarea
Simpla distanta mare pana la continent si restul civilizatiei nu ar fi suficienta pentru a explica izolarea insulei. De vina este marea, golful Innis fiind numit printre marinari Golful Blestemat. Adesea furtuni zguduitoare se formeaza in acest golf, si putine nave si capitani se incumeta sa il traverseze. In plus apropierea de insula este dificila pentru ca marea este putin adanca iar stancile destul de periculoase.
Ca rezumat:
Un capitan experimentat si o nava buna vor reusi traversarea, nu fara provocari. Dar capitan cu XP si nava ++ = pret mare de cost.
Clima
Ca o insula Innis ar trebui sa aiba o clima ceva mai moderata fata de continent, dar din pacate nu este asa. Vanturi puternice bat peste ea tot timpul anului, si o zi fara vant pe Innis este aproape neintalnita. Iarna, vanturile reci din nord fac legea: temperatura scade doar cu cateva grade dar combinatia de frig si vant puternic tine oamenii in casa. Mai ales cand in ecuatie se adauga si precipitatiile. Apropierea marii, curentii de aer ce aduc precipitatii din nord fac ca pe Innis sa ploua destul de des - dar sa ninga inca si mai des.
Ca un rezumat:
Iarna - Ninsoare abundenta + Vant puternic rece + Frig = vremea este absolut distrugatoare.
Primavara - Scurta, cea mai mare parte din ea este tot iarna.
Vara - Temperatura moderata (niciodata nu este cald cu adevarat pe Innis) + Vanturi schimbatoare + Precipitatii peste medie = Clima e suportabila, dar nu deosebit de placuta.
Toamna - Scurta dar cu foarte multe precipitatii care, odata cu scaderea rapida de temperatura se transforma in ninsoare.
Vanturile
Pe Innis vantul bate tare. Si mereu. Tare inseamna ca, nivelul la care noi spunem ca e furtuna afara este in general bine pe Innis. Cand bate cu adevarat tare vantul, putini se incumeta sa iasa din casa prea mult, in general oamenii solizi.
Flora
Precipitatii sunt. Zapada care sa actioneze ca protector pe iarna cam e... astia pot sa puna grau acolo, right? Wrong. Pentru ca, in primul rand, solul este unul dintre cele mai neprietenoase pentru plante. Asadar orice planta care traieste pe Innis trebuie sa: aiba nevoie de resurse putine, supravietuiasca peste iarna la temperaturi foarte mici (-15 - -20 or smth), sa nu aiba nevoie de soare foarte mult timp vara (e cam innorat), si sa reziste la vanturi foarte puternice. Cate plante credeti ca sunt? Destul de putine bineinteles.
In principiu, sunt vreo 2-3 specii de arbusti mici - care se intind mai mult pe orizontala decat pe verticala, pentru a scapa de vanturi. Iarna, partile lor suprapamantene ingheata/mor, dar radacina este foarte bine infipta in pamant, si, odata cu vara tulpina creste din nou. Radacinile acestor arbusti cresc foarte mari, pentru a reusi sa adune suficiente resurse de hrana, si o astfel de planta se dezvolta foarte greu.
Pe pantele mai abrupte ale insulei se intalneste o alta planta specifica: un alt arbusti ale carui ramuri cresc in lungul muntelui, in sus, fiind protejate de vant de muntele insasi. Aceste plante au nevoie de foarte putine resurse si sunt des intalnite pe Innis, fiind de baza pentru alpinistii amatori (radacinile le sunt foarte puternice, din motive de vant bineinteles). Vara, le cresc niste "frunze" maronii (cu o mica tenta de verde).
Innisul este de asemenea si casa unei plante ciudate, asemanatoare unor chestii care se gasesc prin Africa. Este o planta care, in loc sa se apere de vant, se bucura de el: la maturitate arata ca o sfera de ramuri, craci s.a.m.d. pe care vantul o impinge liber, foarte usor. Desi Innienii sunt obisnuiti sa vada astfel de sfere (care o sa aiba si un nume) oriunde si mergand in orice directie, pana la urma acestea ajung in mare. De fapt, planta in sine are nevoie sa ajunga in mare pentru a-si lua nutrienti. Din mare, valurile o aduc pe uscat in timp, si, briza marii pana la urma o poarta inapoi mai sus pe insula unde are loc inmultirea prin niste seminte lasate/raspandite in timpul miscarii in momentele propice. Sigur, procesul asta nu merge intotdeauna si pot fi multe probleme, dar per total, planta asta este destul de prolifica pe insula.
In timpul verii si pana la inceputul iernii, Innisul este casa unui numar mare de ciuperci diverse care se bucura de nivelul crescut de umiditate si vremea noroasa si rezista in principiu prin spori bine protejati pana vara urmatoare. O parte dintre ele sunt otravitoare, dar multe sunt comestibile.
Rezumat: putin verde pe Innis, si putina hrana potentiala pentru animale, dupa cum se va vedea si la Fauna.
Fauna
Foarte putine vietati traiesc pe Innis cu exceptia oamenilor. La nivelul insectelor sunt destul de multe: acestea pot rezista cu hrana putina si in conditii grele. Dar animale mai mari nu prea exista: un eventual lant trofic ar trebui sa inceapa cu niste erbivore care, pe Innis, nu prea ar avea ce sa manance. Asadar, putina fauna mare de pe insula este specializata si diferita.
Principala sursa de hrana este fara indoiala marea, care, totusi, contine hrana in cantitati normale: de la organisme mici, pana la alge si pesti, animalele de pe insula depind, in majoritatea lor de mare ca sursa de hrana.
Prima clasa de animale este formata din hibrizi care traiesc si pe apa si pe uscat, in apa gasindu-si hrana iar pe uscat adapostul. Aceste animale respira aer si, pe parcursul iernii de obicei intra intr-o stare de hibernare. Din aceasta clasa avem cateva specii de testoase precum si o specie specifica insulei, capabila sa planeze pe vanturi ca o pasare (desi nu e capabila cu adevarat de zbor), pentru a patrunde in apa brusc, care vaneaza pesti.
A doua clasa de animale importanta este formata din pasari care, de obicei, doar tranziteaza insula. Cateva insa, asemanatoare unor pescarusi ce vaneaza in mare, chiar isi fac cuib in timpul verii aici, plecand totusi cand lucrurile se inrautatesc.
Apoi avem putina fauna pur terestra a insulei: formata din animale mici, rapide, cu gheare bune si un simt foarte bun de meteorologie. Mici pentru ca nu sunt resurse pentru un animal mare, rapide pentru ca ies din ascunzatori doar cand vantul pare a fi mai calm, cand gasesc repede mancare apoi fug inapoi, cu gheare bune pentru a urca pe stancile abrupte de pe insula. De simtul bun al vremii nu mai vorbesc: nu odata Inienii au vazut un astfel de animal (asemanator cu o veverita ca dimensiune) zburand in vant. Se hranesc in principiu cu cele cateva plante si ciuperci care se gasesc, iar iarna rezista ingropate adanc in sol cu suficienta mancare.
In afara de toate aceste animale mai sunt si cateva care locuiesc pe Innis alaturi de oameni: caini domestici in mare dar si pisici si alte cateva vietati.
Oamenii
Omul s-a dovedit de-a lungul timpului capabil sa locuiasca in medii foarte dure, si Innisul nu este o exceptie. Vantul, temperaturile, izolarea, precipitatiile, solul incultivabil - toate acestea nu au oprit colonizarea atunci cand s-a descoperit Mercanul de pe insula. Dar cum supravietuiesc oamenii de acolo?
In primul rand, prin case solide. Constructia de case pe Innis nu e o problema usoara: aproape orice material nemetalic trebuie importat (inclusiv lemnul) asa ca atunci cand Inienii construiesc, construiesc cu cap. Casele sunt in cea mai mare parte din caramida, mortar si blocuri de piatra. Mercanul este folosit pentru imbunatatirea rezistentei. Zidurile sunt groase, solide pentru a proteja pe cei din interior.
Caldura caselor este asigurata cu carbune. Este vorba de un carbune special, carbune de Innis, care se gaseste in aceleasi depozite ca si mercanul, asadar in principiu carbunele este ieftin si orice casa de pe Innis este bine incalzita.
Apa innienilor provine in cea mai mare parte dintr-o serie de izvoare de pe munte, izvoare a caror apa este colectata de apeducturi din metal care vin pana in orase. Rezervoare mari tin un stoc de rezerva si in general fiecare casa are propriul ei rezervor de apa pentru ca nimanui nu-i place sa iasa din casa for any reason whatsoever.
Mancarea este insa cu adevarat o problema pe aceasta insula - importurile sunt totul pentru ca pe insula nu se poate cu adevarat cultiva nimic iar putinele plante si animale nu sunt o sursa serioasa de hrana. Desigur, se poate face un pic de pescuit in apropierea tarmului, si de altfel chiar se mai ocupa innienii de asta, dar pescuitul asigura doar un pic de mancare din cand in cand. Cea mai mare parte vine din alte parti sub forma de cereale, carne, cartofi, fructe, cam orice in esenta. Toate astea sunt fie conservate prin diferite mijloace (gen murate etc) fie pur si simplu se pastreaza pe Innis la "frigiderul" natural. In fapt cea mai mare parte a banilor celor de pe Innis se duc pe mancare - a ramane fara mancare pe Innis iarna este jenant: de obicei vei putea primi mancare imprumut de la altii dar este jenant.
Pe Innis exista doua asezari umane. Prima, Mess este cea intemeiata de colonistii originali, si se afla in sudul insulei. Dispunerea naturala a rocilor si asezarea orasului face vanturile putin mai calme in aceasta zona a insulei - de fapt asta s-a si urmarit original. In vremurile in care insula inca o ducea foarte bine din punct de vedere, un grup de "rebeli" au infintat o a doua asezare, spre nordul insulei, Basin. Basin este mult mai putin protejat: vantul bate mai puternic si frigul mai crunt, dar au si un avantaj: un rau ce izvoraste pe munte se varsa in mare pe aici. Nu este un rau mare, dar cei din Basin il folosesc prin mori care ii ajuta in procesarea minereului. Mai multe despre asta la istorie.
Relatia dintre cele doua asezari este acum de prietenie distanta, in mare din aceleasi motive pentru care Basin a fost infiintat initial. Din pacate, lucrurile nu mai merg asa de bine ca odata, deci nu mai e vorba de o competitie adevarata: ambele sate incearca sa supravietuiasca. Navele acosteaza in ambele porturi acum, dupa cum e mai mult minereu disponibil intr-unul sau altul, sau dupa cum urmaresc mai mult sa achizitioneze mai mult minereu sau mai multe produse finite. In oricare caz, preturile sunt aceleasi si nimeni nu le va scadea pentru a nu risca sa pericliteze si mai mult situatia economica nasoala oricum.
Drumul intre Mess si Basin este, in timpul verii, nu foarte greu. Dureaza cam o zi intreaga, deci cineva care pleaca dimineata poate ajunge spre seara dintr-un sat in altul. Iarna in schimb, vantul, zapada, gheata si alte pericole fac improbabila o astfel de calatorie. Cu toate astea, in fiecare an, un grup de curajosi din Mess, numiti Posta de Iarna, fac drumul in mijlocul iernii pentru a livra scrisori, pachete si mesaje.
Istoria
Innis a fost colonizata in jurul anului 1800 (cam acum 1200 de ani) in timpul unui mare imperiu successful. Probabil este vorba de "Imperiul Luminii" al tipului ala cu E la care m-am mai gandit, dar we'll figure out exactly cine in some future rewrite of Eddon history. Basically, cand Innisul a fost descoperit ca o resursa foarte mare de Mercan pentru zona nordului, s-au facut investitii puternice pentru a il ocupa: micutele orase-port de la marginea golfului au fost dezvoltate, au fost aduse corabii, stabilite trasee si, bineinteles s-a ocupat insula - cu transporturi uriase de materiale, oameni, etc.
Initial guvernul din acele momente platea bani buni pentru colonisti pe Innis si viata pe insula, desi grea, era satisfacatoare. Minereul era din belsug, se vindea bine, guvernul se asigura ca nimeni nu-i deranjeaza, ce mai, nu era prea rau. Apoi,imperiul care i-a sponsorizat initial s-a destramat. Innisul a ramas insa aproape neschimbat si a trecut de-a lungul veacurilor prin mainile mai multor "autoritati" care, bineinteles, si-au luat impozitele (minereul), si-au stabilit regulile (rareori bagate in seama de cineva de pe insula) si au plecat ca si ceilalti. Innisul a ramas pretty much la fel.
Principalul eveniment din istoria insulei a fost o mare separatie interna, pe la anul 2450. Innisul nu se schimba de-a lungul timpului si oamenii au inceput sa aprecieze asta pe insula. De-a lungul timpului majoritatea innienilor au ajuns din ce in ce mai conservatori, in special printre conducatori/batrani.
Discutia a inceput, cum incepea de obicei, de la oportunitatea de a deschide noi zone miniere. Toate zonele de pana atunci fusesera exploatate de la infiintarea coloniei - cateva se terminasera iar multe altele nu mai produceau atat de mult minereu. In aceste conditii, intotdeauna erau voci care cereau deschiderea unor noi mine, in partea de nord a insulei, aproape neatinsa pana atunci - dar conducatorii din Mess apreciau status quo-ul. Basin a fost infiintat insa de un strain. Probabil unul dintre putinii oameni care a emigrat vreodata pe Innis "cu succes" ca sa zic asa, David Basin a venit chiar intr-o perioada in care problema noilor mine se ridicase din nou. Si, a luat problema in propriile maini. A discutat cu fiecare dintre ceilalti proponeti a noilor mine si a decis ca cel mai bine ar fi sa-si formeze un nou sat, in nordul insulei.
Sigur, nu a fost usor. Problema cea mai mare au fost banii: au trebuit foarte multi ca sa aduca cantitatea necesara de lemn si alte materiale de constructie, dar s-a facut. Apoi, contactele lui Basin de pe continent au asigurat vanzarea minereului din nord, minele erau foarte productive pe-acolo si in scurt timp, Orasul lui Basin (scurtat in timp la Basin) a devenit mai de succes decat Mess.
Daca la inceput a fost o concurenta, o... tensiune intre cele doua orase de pe insula, in timp lucrurile s-au domolit. In fond, concurenta, scaderea preturilor si tensiunea nu ajuta pe nimeni. Mess a ramas Mess, Basin a ramas Basin si Innis si-a continuat existenta.
scrisa la
23:42
|
0 comentarii
